Povestea cămășii de cînepă

Mă numesc Alexandru Pop, m-am născut pe data de 28 noiembrie, 1990, în orașul Sebiș, județul Arad. Aici am copilărit, am crescut, m-am școlit până la absolvirea liceului.Apoi mi-am îndreptat pașii spre minunatul oraș Timișoara, unde, în anul 2010, am dat admitere la specializarea Tehnică Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș”, cu gândul de a-mi croi un rost în viață.

Am realizat imediat că acest domeniu nu este pentru mine și că rostul meu pe acest pământ este altul. Așadar după primul an de facultate am simțit, pur și simplu, că nu pot să mai fac lucruri în care nu mă regăsesc și am hotărât să-mi urmez chemarea. Astfel în anul 2011 am dat admitere la Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara, secția Canto clasic.

Am simțit din prima clipă, de cum am trecut pragul facultății, că acolo este locul meu.

Chiar dacă muzica clasică nu a fost visul vieții mele, totuși, această facultate m-a format foarte mult, mi-a deschis o mulțime de uși și m-a adus mai aproape de ceea ce îmi doream eu cu adevărat, mai exact: să ajung un interpret de folclor autentic și un păstrător al tradițiilor și identității țăranului român.

 

Citește articolul în Revista de Lingvistică și Cultură Românească, 11/2016
Autor: Alexandru Pop