Bunul Dumnezeu trimite, în vremuri de cumpănă, semne milostive tuturor naţiilor prin nişte fiinţe înzestrate cu mult har şi cu o incomensurabilă dragoste faţă de semeni. Dar asupra acestora se năpustesc, de regulă, sumedenie de minţi înguste şi smintite dornice să zădărnicească împlinirea celor mai raţionale şi mai nobile năzuinţe ale condiţiei umane. Mulţi dintre cei „cu stea în frunte” îşi rup grumajii şi se prăbuşesc la căpătâiul unui vis,urmând ca împlinirea acestuia să cadă pe umerii altui sol,ori să se risipească în neant.

Există însă eroi care reuşesc să spulbere toate opreliştile ivite,oricât ar fi ele de înveninate şi să-şi împingă popoarele spre biruinţă. Pe răbojul unde sunt însemnate numele celor care au întors spre bine, pentru veacuri, destinul mult prea încercatului nostru popor, trebuie încrustat cu litere de aur şi cel al Cocuţei Conachi-Vogoride, această Ioana d’Arc a României.

Citește articolul în Revista de Lingvistică și Cultură Românească nr. 15/2018
Autor: Vasile Ghica