Meșteșugul șezătorii la Roșia – Bihor

Moment de comuniune socială, șezătorile reprezentau evenimente în care se combinau utilul cu plăcutul. În șezători se transmitea meșteșugul torsului dar și horele, strigăturile – numite la Roșia, descântece.

Aici, într-o întrunire comunitară banală, se evidențiau fetele cele mai harnice, se legau sentimente de dragoste și, totodată, se difuzau zvonurile – vorbele legate de cele mai importante evenimente din viața socială a locului.

Definite ca fiind adunări de muncă ale fetelor și femeilor, în serile de iarnă, șezatorile reprezentau o îmbinare a activității economice cu atmosfera de petrecere.

Șezătorile erau spontane, se întâlneau cel puțin vecinii, iar dacă era vreo fată de măritat, șezătorile erau mai populare. Gazdele erau întotdeauna bucuroase, deși fiecare femeie lucra pentru sine, spre deosebire de clacă, unde toate lucrau pentru una singură.

Citește articolul în Revista de Lingvistică și Cultură Românească, 13/2017
Autor: Damian Militaru